Doctorat

https://www.usamvcluj.ro/invatamant/doctorat_admitere/

Studiile universitare de doctorat, denumite pe scurt doctorat, constituie al 3-lea ciclu al studiilor universitare oferite în cadrul universităţii noastre şi permit obţinerea titlului de doctor şi a unei calificări de nivelul 8 din Cadrul European al Calificărilor (EQF) şi din Cadrul Naţional al Calificărilor (CNC).

Universitatea de Stiințe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca (USAMV CN) este o universitate care şi-a asumat misiunea de cercetare avansată şi educaţie, dezvoltarea studiilor doctorale fiind o componentă importantă a acestei strategii.

In USAMV CN se desfăşoară studii doctorale numai pentru doctorat ştiinţific, centrat pe învăţarea prin cercetare a cărui finalitate constă în dezvoltarea resursei umane competente în cercetare-dezvoltare şi inovare; doctoratul ştiinţific este o condiţie pentru cariera profesională în învăţământul superior şi cercetare.

USAMV CN este acreditată ca Instituţie Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD) cu două  şcoli doctorale: Şcoala Doctorală de Ştiinţe Agricole Inginereşti şi Şcoala Doctorală de Medicină Veterinară. În cadrul Şcolii Doctorale de Ştiinţe Agricole Inginereşti, se organizează şi se desfăşoară studii universitare de doctorat în domeniile:  Agronomie, Horticultură, Zootehnie, Biotehnologii, Inginerie si Management în Agricultură şi Dezvoltare Rurală.  În cadrul Şcolii Doctorale de Medicină Veterinară funcţionează un singur domeniu de doctorat, Medicină Veterinară.  Studiile doctorale se organizează la formele cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă, iar anual se organizează admitere, în condiţiile legii, atât pentru locurile bugetate cât şi pentru cele în regim cu taxă sau finanţate din alte surse.

IOSUD este condusă de Consiliul pentru studiile universitare de doctorat, denumit CSUD.

Directorul CSUD este asimilat funcţiei de prorector.

Secretariat:
Rodica Oana
Tel: 0264-596384 int. 403
email: [email protected]

Sari la conținut